Outstanding Cats Hotel

Outstanding Cats Chalet, este un proiect al nostru de suflet, realizat în vara anului 2021.

Având o felisă, mulți dintre părinții puilor noștri își doreau un loc în care să își poată lăsa pisicile în siguranță atunci când plecau în vacanță. Noi aveam cine să stea cu pisicile noastre pe perioada vacanțelor, așa că nu aveam nicio idee despre ce înseamnă un hotel de pisici. Pentru că suntem în permanent contact cu cei care au pisici de la noi, cu părinții Outstanding (felisa noastră se numește Outstanding Cats), am tot auzit povești legate de aceste facilități de cazare pentru de pisici, multe dintre ele împreună cu câini, în zgomot, stres etc. Ani de zile ne întrebau, când facem și noi o căsuță, o căbănuță, un loc în care să își lase pisicuțele în siguranță, ca să nu mai fie îngrijorați de fiecare dată când pleacă undeva?

Prin 2020 am început să ne documentăm. Luni de zile ne-am uitat pe paginile hotelurilor de pisici din întreaga lume și nu mică ne-a fost mirarea că în aproape toate aceste hoteluri, conceptul era cu susul în jos, scopul principal fiind impresionarea stăpânilor, nu confortul pisicilor cum ar fi fost normal.  Greșelile cele mai frecvente erau legate de zgomot și stres, atunci când în aceeași facilitate sunt și câini și pisici, de faptul că le ofereau mâncare special pregătită (în condițiile în care ultimul lucru pe care ți-l dorești este ca pisica să se deranjeze la stomac). Ofereau paturi, perne, tot felul de materiale textile ce acționează ca un magnet pentru paraziți și sunt greu de dezinfectat și multe alte detalii care demonstrau o dată în plus că acel serviciu nu este pentru pisici ci pentru a justifica o taxă.

Având o felisă de British Shorthair încă din 2015, ne-a ajutat foarte mult. Experiența noastră de breeding ne-a învățat foarte multe lucruri legate de confortul și siguranța pisicilor. Dragostea pentru pisici ne-a învățat să ne punem ochelarii de pisică și să vedem lucrurile prin prisma lor, să vedem ce le face pe ele să se simtă în siguranță, să fie fericite. Ultimul lucru de care are nevoie o pisică este schimbarea. Stresul le scade imunitatea, la fel ca și în cazul oamenilor și asta declanșează multe probleme. Pisicile nu se îmbolnăveau neapărat de bolile contractate atunci când erau duse la aceste hoteluri, ci pur și simplu, datorită fenomenului de imunodepresie (scăderea imunității) declanșat de stres. 

Am decis să facem o facilitate de cazare (este o căbănuță cu două camere) în care pisica să fie cât mai puțin stresată, ba chiar să se simtă bine, să fie liniștită și chiar fericită. Am decis că ea să fie supusă la un număr cât mai mic de schimbări. Pisica se ghidează primordial după miros, așa că am început prin a îi ruga pe părinți să cumpere un difuzor de feromoni (sunt asemănătoare cu acele difuzoare de arome sau anti țânțari care se bagă în priză) pe care să îl folosească cu minim o săptămână înainte. Același difuzor de feromoni este folosit și la ele în camera de hotel, deci nu vor sesiza nicio diferență de miros. Pisicile vin cu litiera lor, cu mâncarea lor, tocmai pentru a nu se deranja la stomac și a nu fi supuse schimbării de hrană. Deasemenea, pot veni cu un culcuș, cu o păturică, cu jucării, cu orice le face să se simtă acasă. Pereții, parchetul laminat, locurile de joacă au fost gândite pentru a putea fi dezinfectate cu raze UV, ozon și cu aparatul de curățat cu aburi, în așa fel încât camera să fie dezinfectată complet, fără a folosi substanțe chimice. 

Locația aleasă a fost la noi în curte, între doi brazi mari, în fața sufrageriei noastre, de unde să le putem supraveghea ușor. Am ales lumini cu telecomandă pentru a nu trebui să le deranjăm de fiecare dată când aprindeam sau stingeam lumina, termostat pentru căldură. Am ales un parchet laminat pentru baie, care să reziste la umezeală, în cazul în care mai stropesc atunci când beau apă sau chiar dărâmă castronul de băut. Ca metodă de încălzire am ales un panou radiant cu infraroșii, care nu se încălzește mai mult de 80 de grade, pentru a nu usca aerul și pe care din motive de siguranță l-am montat în tavan. 

Este un proiect mic, cu doar două camere, un proiect făcut din suflet, din dragoste pentru pisici, având în prim plan siguranța și bunăstarea lor. Suprafețele vitrate sunt mari, peretele din față este integral din termopan, geamurile laterale sunt mari, este foarte luminos, dar are și o zonă retrasă în care pisicile să se simtă în siguranță. Fiind un proiect de suflet, am folosit materiale de cea mai bună calitate, am vrut să fie un colț de rai pentru pufoasele care ne vizitează.

Pentru mai multe detalii puteți intra pe pagina noastră de Facebook Outstanding Cats Chalet https://www.facebook.com/hoteldepisici

Pentru rezervări ne puteți contacta la telefon 0748199600.